Despre comună

Stemă

Chișcăreni este un sat reședință de comună din raionul SîngereiRepublica Moldova. Comuna include satele Chișcăreni, Slobozia Chișcăreni și Nicolaevca. Localitatea Chișcăreni este situată într-o regiune pitorească lângă drumul național Brest-Odesa, pe malurile râului Ciulucul de Mijloc, la 110 km de Chișinău, 28 km de Bălți și 25 km de centrul raional – Sîngerei. Suprafața terenului comunei Chișcăreni este de peste 8.000 hectare. Cartografic e poziționat la intersecția coordonatelor geografice: 47°34΄ lat. N, 28°01΄ long. E și are suprafața – 5,95 km2.

Până la 9 ianuarie 1956 satul a fost centru administrativ al defunctului raion Chișcăreni.

ISTORIC

Satul Chișcăreni a fost atestat documentar la 6 martie 1560. Dar istoria adevărată a localității începe  din vremuri mult  mai vechi  În documentele  de arhivă este atestat  cu denumirea de Zimbruani, denumire pe care a purtat-o  mai multe secole, actuala denumire a apărut în documente prin secolul XVII. De fapt este vorba de contopirea a două localități situate nu departe una de alta.

Drapel

Primii boieri au apărut pe acest meleag încă până la încoronarea lui Ștefan cel Mare. Cercetatorul Vladimir Nicu, autorul îndrumarului bibliografic în două volume «Localitațile Moldovei în documente și cărți vechi », scrie despre Chișcăreni: «Sat vechi, apărut pe moșie boierească cu o denumire și mai veche: Zimbraoani și Chișcani. La 6 martie 1560 Alexandru Voievod, domnul Moldovei, întărește proprietatea lui Frimu, Ignat și Simion asupra unei părți de moșie din satul Zimbraoani de pe Ciulucul de Mijloc, ce au cumpărat-o de la Ion, feciorul lui Ivancu, care avusese drepturi de la Ștefan Vodă cel Bătrân, rămase lui de la moșul său”.

Pe parcursul secolelor localitatea a cunoscut perioade  de înflorire și perioade de declin, cauzate de secete și boli. Pe timpuri  bunăstarea  unui sat era socotită  după aspectul bisericii din sat și dacă avea școală.

Despre  felul cum au stat lucrurile  în localitatea noastră s-au păstrat foarte puține  mărturii. Pe la mijlocul secolului XIX moșiile satului sînt în stăpînirea boierului Nicolae Casso, numit în popor Cașu, un om de o vastă erudiție și cultură.

Pe acele vremuri centrul cultural al satului era biserica din sat, situată pe teritoriul actualului  magazin de produse alimentare.

Biserica era de lemn și a funcționat pînă la deschiderea actualei biserici, adică pînă la 1909. Prima școală a fost deschisă de Nicolae Casso pe la 1868, pe lîngă biserica din sat. Prima bibliotecă în sat de asemenea a fost  deschisă de N.Casso pe la 1890 și funcționa pe lângă biserică. Din civilizația boierului a rămas ca martor doar movila din preajma actualei școli. Clădirile auxiliare ale școlii ruse de pe timpuri, tot ca școală funcționaseră, dar nu dispunem  de date cînd au fost deschise. A mai rămas și denumirea mahalalei de “Grădina Boierească” unde pe teritoriul actualei școli a fost “Conacul  Boieresc”,devastat la 1918 în urma evenimentelor de pe atunci. Perioada de la 1920-1940  a fost una din perioadele de înflorire a satului. Consătenii noștri au fost participanți la acele evenimente fiind înrolați în armata țarului. Mulți dintre ei nu s-au mai întors acasă.

Țăranii primesc pământ în proprietate. Școala din sat  este una primară, pe parcursul anilor devine una  generală, adică pînă la 7 clase. Din sat pleacă la studii primii copii printre care a fost Andronic Vasilie. Anul 1940 au loc primele deportări și este arestat directorul școlii de pe atunci  dl.Gheorghianu și cetățeanul  Buliga. În anii războiului o parte din săteni sînt înrolați în armata română, altă parte în armata rusă. Mulți din ei nu s-au mai întors.

Anul 1944 prezintă un nou val de deportări pe motive politice și secetă care a făcut răvajii și la noi în sat.

Anul 1949, 06 iulie – se manifestă printr-un nou val de deportări. Circa 30 de familii au fost rupte de la vatra satului și duse în înghețata Siberie, de unde au revenit acasă foarte puține familii.

Istoria de mai departe a satului (anii 50-90) a  fost caracteristică majorității localităților prin colectivizarea gospodăriilor, construcția socialismului și cea a comunismului ca mai apoi să ne prăbușim la fundul prăpastiei, de unde nu se știe  cine și când  ne va sălva.

Pînă în 1956 Chișcăreni a fost centrul raional și totodată centru religios, economic, cultural, educativ pentru satele din jur.